Dezamagit de Soare

    Speram sa apara.De ce? Poate pentru ca m-am indragostit de razele lui aurii, sau pentru ca iubeam stralucirea si lumina fetei lui. Visam la zilele cand el aparea, iar fulgii de zapada se transformau in stelute sclipitoare si norii intunecati in curcubeu. Il doream tot timpul, sa-mi lumineze ziua si sa imi incalzeasca inima care acum era de clestar. Sa imi topeasca gheata din priviri si sa imi dezmorteasca mainile de frigul nemilos.Cand el era pe cer si in inima mea, lucrurile se schimbau; toate capatau o alta nuanta de culoare pictata cu vise care apoi, dispareau odata cu plecarea lui. Cerul, acum, tacea, soarele nu mai aparea, inima mea nu se deschidea; vise naruite, sperante spulberate, sentimente pierdute si zile amare, aceasta era viata fara soare. Eram speriata, trista, cu inima zdrobita, plangand. Eram atat de dezamagita incat nu mai puteam nici sa visez. din ochi puteai citi putin deoarece pana si ochii au incetat sa mai vorbeasca. Era o lume trista, posomorata, rece, o lume in care visele erau interzise, iar eu?Eu eram un nimeni, pierdut in intunericul infinit, dezamagit de lucru pe care il iubeam cel mai mult...dezamagit de Soare.