Un altfel de răsărit

Știu că ziua de mâine va fi una cu totul deosebită, pentru că am pus-o în mâna Aceluia în care am cea mai mare încredere. În inima mea plutește o pace, o liniște de care sincer îmi era dor. Îmi era dor să pot să zâmbesc chiar dacă în jurul meu nu este totul roz. Îmi era dor să las toate lucrurile în spate și să încep să văd totul altfel, să încerc să privesc lumea prin ochii Lui. Îmi era dor să stau și să privesc ce este mai bun în oameni, să le văd zâmbetul și să citesc prin ochii lor. Îmi era dor să mă bucur de ploaie și de tot ceea ce bun sau mai puțin bun am primit în viața mea.Îmi era dor să stau să privesc pe geam și să mă pierd în gânduri. Îmi era dor de tot ceea ce iubeam, îmi era dor de răsărit. Îmi era dor să stau să ascult un prieten. Îmi era dor să renunț la a mai încerca să fiu puternică și de a-mi lăsa lacrimile să curgă, lacrimi de bucurie, lacrimi de suferință sau lacrimi de dor. Îmi era dor să am un timp fără griji. Îmi era dor să las toate poverile la cruce și să plec de aici un om schimbat. Da, îmi era dor să mă arăt pe mine așa cum sunt, lăsând la o parte oboseala și alte mărunțișuri. Am învățat că înainte de fiecare început este o perioadă în care încet, cu grijă, te descoperi pe tine însuți și mai mult decât atât am învățat că fiecare om are nevoie de acea perioadă pentru a avea puterea să mai facă un pas. Atunci când ți se închide o ușă, uneori acest lucru se întâmplă doar pentru a rămâne tu cu tine însuți. Da, în momentele acestea sunt singură, sunt eu cu mine însumi și încet am descorperit încă o mică părticică din ceea ce sunt. Pot să spun că sunt pregătită pentru orice va urma, pentru că Cineva a avut grijă să umple inima mea de  pace și  dragoste. 

Să fiu sinceră, îmi era dor...îmi era dor de un altfel de răsărit.

Acel El pe care Ea şi-l doreşte

El nu trebuie să fie declarat Mister Univers ca să fie considerat cel mai frumos bărbat. Trebuie doar să lase ochii ei să-l privească îndeajuns de mult ca să-l poată vedea ca fiind cel mai frumos dintre cei mai frumoşi.

El nu trebuie să aibă maşină şi portofelul plin de bani. Trebuie să aibă sufletul plin de averi care nu se pot cumpăra cu bancnote.

El nu trebuie să aibă o inimă mare, ci una atât de mică încât să încapă în ea toată dragostea care vine de sus.

El nu trebuie să aibă ochii albaştri, verzi sau căprui. El trebuie să aibă ochii blânzi şi privirea plină de înţelegere.

El nu trebuie să dea cu pumnul în masă ca să se facă auzit. El trebuie doar să tacă şi atunci ea îl va asculta făcând linişte în inima ei.

El nu trebuie să aibă mâinile foarte mari şi braţele pline de muşchi. El trebuie să le aibă atât de mari încât să se poată lipi cu ele de cer şi chiar şi-atunci când stă în genunchi să pară că ţine ceru-n palme.

El nu trebuie să fi citit sute de cărţi la viaţa lui. El trebuie să o citească pe ea din cap până-n picioare şi să înţeleagă că adevărata carte a femeii lui este inima ei.

El nu trebuie să aibă mai multe feţe. El trebuie să aibă una singură şi când i-o arată ei să se facă lumină în camera care era în beznă. Nu orice cameră, ci camera sufletelor lor. El nu trebuie să facă invitaţii la restaurante de lux.

El trebuie să o invite la o cină la care să nu mănânce altceva decât dragoste, dragoste adevărată. El nu trebuie să mintă ca să se facă plăcut.

El trebuie să fie sincer, fiindcă inima ei e atât de sensibilă încât poate să miroase orice început de ascunzis. El n-o să rişte totul, doar pentru a ieşi neşifonat dintr-o anumită situaţie.

El nu trebuie să demonstreze că e potrivit. El o să fie potrivit, fiindcă aşteptarea în care a stat atât de mult timp e cea mai grăitoare dovadă.

El nu trebuie să o întrebe ce-i place cel mai mult. El trebuie să ştie, fiindcă mintea când dă mâna cu inima capătă puteri nebănuite.

El nu trebuie să-şi sacrifice fericirea de dragul ei. El ştie că ea este fericirea lui.

El nu trebuie să se chinuie ca să o facă să râdă. El trebuie să fie în fiecare zi un râs, un zâmbet, un hohot.

El nu trebuie să fie perfect. El trebuie să fie atât de imperfect încât să o facă să-l urască pentru că-l iubeşte prea mult.

El nu trebuie să spună că o iubeşte. El trebuie să trăiască iubirea. Cum orice om are nevoie să respire ca să trăiască, el nu respiră altceva decât iubirea pe care i-o poartă ei, în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut.

El nu trebuie. El este!

Scris de Ramona Scurtu :

http://ramonascurtu.com/acel-el-pe-care-ea-si-l-doreste/

Cu ei suntem altfel

Împreună cu ei, noi fetele zâmbim mai des și mai colorat.

Împreună cu ei, diminețile sunt mai plăcute, pentru că ei sunt primul lucru la care ne gândim atunci când ne trezim.

Împreună cu ei, zilele sunt mai frumoase, pentru că ei știu să scoată tot ce e mai bun din noi.

Împreună cu ei, stăm noaptea târziu la telefon, pierdem noțiunea timpului și visăm mai des.

Împreună cu ei, vedem mai ușoară viața pentru că ei sunt sprijinul de care aveam nevoie.

Împreună cu ei, inima noastră e plină, pentru că ei sunt totul acolo unde înainte era pustiu și gol.

Împreună cu ei și datorită lor, începem să credem în dragoste.

Împreună cu ei, totul se schimbă, pentru că ei devin sursa noastra zilnică de fericire, dragoste și împlinire. 

Împreună cu ei, până și muzica ne sună altfel și versurile sunt mai profunde.

Împreună cu ei, totul pare colorat și acolo unde este nevoie, ei aduc pata de culoare.

Împreună cu ei, putem sta la povești ore întregi și de fiecare dată să găsim alte subiecte interesante.

Împreună cu ei, suntem noi, noi fetele.

Noi fetele, vă mulțumim băieți!Vă mulțumim că voi sunteți tot ceea ce noi nu putem fi, vă mulțumim că atunci când avem nevoie sunteți acolo, că nu uitați de ziua noastră, de ceea ce ne place și ce nu ne place. Ne umpleți zilele de fericire, de zâmbete colorate și de îmbrățisări calde. Vă mulțumim pentru că renunțați la jocul preferat ca să stați de vorbă cu noi,pentru că știți să marcați momentele frumoase și amintirile noastre.Vă mulțumim baieți, pentru că alături de voi, noi suntem altfel.

Caută-mă atunci când ești pregătit

Mi-ai arătat atât de multe fețe și personaje, dar trist, nu mi te-ai arătat pe tine însuți. Păstrezi sentimentele și trăirile tale captive în propria  inimă. Poate că orgoliul tău nu te lasă să arăți mai mult sau poate pur și simplu, mereu te limitezi la atât. Ascunzi adevăratele tale amintiri și lucruri care ar putea să te apropie de cineva drag. Ești rece, te simți înfrânt de lipsa de putere, de faptul că dragostea parcă te ocolește. Îți schimbi măștile în funcție de momentul în care ești surprins, îți acoperi ochii, singura cale către sufletul tău. Respingi orice apropiere, te retragi mereu când cineva dorește să te cunoască cu adevărat. Ți-e frică de tine sau ți-e frică ca nu cumva ceilalți să te vadă așa cum ești tu. 

Atunci când o să fii capabil să te arăți pe tine însuți, așa cum ești, cu bune și rele, cu defecte și calități, cu tot ceea ce ești tu atunci poate te vei întâlni cu dragostea...Tu ești ceea ce ești datorită evenimentelor, întâmplărilor din viața ta, tu nu ești responsabil de ceea ce ți se întâmplă în totalitate. Tu ești responsabil de felul în care te-ai clădit pe tine. De fiecare dată când vreau să te cunosc, să știu mai multe despre tine, tu tragi cortina și te retragi în colțul tău, plin de vise, plin de tine. Voi renunța în a mai încerca să te ajut să te cunoști pe tine sau cel puțin să mi te prezinți așa cum ești. Voi lăsa totul așa cum este pentru că am obosit și nu, de data aceasta nu o voi mai lua de la capăt. 

De data aceasta îți voi spune clar dar cu inima frântă: „Caută-mă când ești pregătit să îmi faci cunoștiință cu tine însuți.” 

Data viitoare, te rog, nu-i mai da drumul

Au fost doar câteva secunde care au dat sens întregii povești.

Au fost doar câteva secunde care au conturat încet și sensibil, acea seară.

Au fost doar câteva secunde în care mâinile li s-au întalnit și s-au împreunat.

Au fost doar câteva secunde în care, în acea strângere s-au topit o grămadă de amintiri.

„-Momentele frumoase durează doar câteva secunde și clipele acelea scurte fac viața mai frumoasă.." îi spuse ea într-o seară târzie.

Și așa era, spunea adevărul. Vorbele ei îi răsunau în minte ca un ecou îndepărtat. Și-ar fi dorit ca atunci când ar fi avut posibilitatea, să oprească timpul în loc. Își dorea ca acele momente scurte despre care ea vorbea, să dureze o veșnicie. Dar, în întreaga poveste, au fost doar câteva secunde în care el i-a ținut mâna și deși nu vroia să îi dea drumul, a lăsat-o. A regretat fiecare moment de atunci și de fiecare dată își imagina cum era dacă nu i-ar fi dat drumul. Fără să vrea sau să își propună, gândul lui fugea mereu în aceași parte și  inima lui striga printre imaginile amintirilor ei: ”Data viitoare te rog, nu-i mai da drumul!”