De ce mi-e dor? mă întrebam în sinea mea. Găseam răspunsuri, răspunsuri puse bine în inima mea și în gândurile mele. Aș putea să îi aduc argumente de ce îmi e dor, dar decât să crezi că vreau să îmi argumentez un sentiment așa de sublim o să îți descriu în cuvintele mele, desigur nu ale altcuiva, răspunsul la această întrebare. Mi-e dor pentru că îmi pasă, mi-e dor pentru că am pus inimă acolo, mi-e dor pentru că gândul meu, fără să îl pot opri, zboară acolo; mi-e dor pentru că inima mea este legată, de acel cineva, de acea situație, de acele momente, mi-e dor pentru că fiecare melodie pe care o ascult parcă are legătură cu mine și cu amintirile mele. Mi-e dor pentru că sunt om și nu există om căruia să nu îi fie dor la un moment dat. Mi-e dor pentru că îmi dau seama că atunci nu m-am bucurat destul. Mi-e dor. Să îți spun cum e să îți fie dor? Te topești încet, în fiecare zi mai mult. O știi și tu prea bine. Atunci când mi-e dor, de cele mai multe ori zâmbesc, zâmbesc pentru că tot ceea era, face parte din mine. Zâmbesc până și cu ochii pentru că dorul pe care îl porți în inimă, nu poate sta ascuns. Dorul se vede în privirea ta prea plină de amintiri.
Nu o să neg. Da, câteodată îmi este dor.
Mi-e dor pentru că inima mea este încă acolo.

