Pentru totdeauna

Am așteptat să mă regăsesc. M-am retras și m-am privit pe mine. Eram altfel și altcineva. M-am uitat în mine și nu mai erai tu. În locul în care ai fost tu, acum era lumină. Credeam că este gaura unei inimi sparte și am început să plâng. Îmi era teamă să mă apropii mai mult. Am început să iau pe rând fiecare colțișor al inimii mele și să îl lustruiesc în taină, de colțul acela nici nu m-am atins. M-am declarat mulțumită când am văzut rezultatul. Era curat, nu mai era nimic care să mă deranjeze sau să mă oprească să învăț să iubesc din nou cu excepția colțului neatins. Până când într-o zi, m-am ridicat hotărâtă și m-am dus direct acolo. Eram sigură că de data asta voi lustrui și acel colțisor și toate urmele pe care tu le-ai lăsat vor dispărea, o dată pentru totdeauna. Mi-am îndreptat pașii grăbiți dorind să termin odată. Inima îmi batea cu putere. M-am apropiat și am privit colțișorul, spre surprinderea mea, lumina venea de la razele de soare care se reflectau într-o oglindă. M-am revăzut pe mine, așa cum sunt acum. În lumina razelor de soare, ochii mei erau mai senini ca niciodată și părul meu strălucea cald. M-am bucurat și privind pentru ultima data oglinda, am luat-o și am aruncat-o în grămada lucrurilor care trebuiau distruse. De ce? Pentru că era singurul lucru din inima mea care îmi mai amintea de tine. Acum sunt liberă. Liberă să iubesc din nou și de data aceasta să fie pentru totdeauna.