Zboara-ncet si dulce pentru prima si ultima oara, apoi cu ultimul gand cade pe pamant spulberandu-si fiecare vis de a mai zbura vreodata. Cuprins de uimire, de un fior placut dar in acelasi timp un fior care-i aminti ca trece. Un dans, un bal pe ritmul impus de pasii grabiti ai oamenilor, pe linul vals al vantului plutesc cu sperantele infrante, frunzele. Cad, cad pentru a se intalni a doua oara, acolo jos pe pamantul rece, cad fiind zdrobite de trecatorii nepasatori, de cei care trec fara a privi macar la sacrificiul frunzelor, acela de a lasa culoare in urma lor. Multi se intrebau oare ea de ce era atat de indragostita de toamna. Ea iubea toamna pentru ca fiecare frunza ii amintea ca viata e scurta si isi propunea sa o traiasca cum trebuie, iubea toamna pentru ca soarele ii amintea ca zambetul ei trebuie sa straluceasca in lumina zilei. Iubea toamna pentru ca plimbarile lungi prin tabloul de vis ii dadeau timp sa vorbeasca cu Creatorul. Pentru mirosul de neinlocuit, pentru tot ceea ce cuprindea ea-Toamna-. O iubea.
No comments:
Post a Comment